ISTORICUL BSERICII ,,SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA”
PAROHIA JILAVA
Biserica parohială datează din epoca fanariotă, clădită între anii 1815 – 1817, așa cum se spune și în pisania care este așezată deasupra ușii de la intrare, în partea dinafară. Mărturie ne stă notările după cărțile existente aduse împreună cu obiectele aduse de la biserica de lemn, care a existat pe vremuri pe malul stâng al râului Sabar, din care biserică s-au mai văzut urme până în anii trecuți și ca mărturie că acolo a existat pe vremuri satul cel vechi, din care nu mai există astăzi urme de case, fiindcă totul a fost făcut din lemn și numai locul unde a fost moara pe apă, despre care se vorbește în vechile documente, urme de moară care apar atunci când apele Sabarului sunt scăzute.
Tradiția spune, după mărturia celor bătrâni, care completează pisania cu următoarele: ”Întâmplându-se ca apa Sabarului într-o primăvară să se umfle și să treacă peste maluri, crescând atât de mult încât casele s-au dărâmat împreună cu vechea bisericuță pe brâne, așa că locuitorii au fost nevoiți să se mute pe deal, punându-se la adăpostul înnecurilor, de care erau amenințați continuu.”
Dovadă de vechimea bisericii și a locuitorilor din jur, stau obiectele existente ce s-au găsit, și anume: Icoană a Sfântului Haralambie/Aghios Haralambios/ cu data anului 1785, precum șă cărțile de ritual bisericesc datate cu anii 1792/ Cazania/1781/Triodul/1742/Apostolul/ etc.
Satul din vale împreună cu obiectele bisericești au fost mutate de propietarul moșiei din acel timp, care împreună cu soția sa, Iancu și Raluca Filipescu au ctitorit noua biserică între anii 1815 – 1817 chiar pe locul curții conacului, rezervând și un loc de cimitir, chiar în imediata vecinătate a bisericii, care a fost destinată și paraclis al familiei ctitorilor și spre a fi la îndemâna locuitorilor, în mijlocul satului, locuitori în totalitate creștini ortodocși.
Scurtul istoric al acestui Sfânt locaș îl putem vedea și din pisania pe marmură albă așezată deasupra ușii la intrare în biserică, pe care spune așa: ”În numele Tatălui și al Fului și al Sfântului Duh și al Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, ziditus-a din temelie acest dumnezeesc lucru, locaș de închinăciune în zilele dreptcredinciosului și luminatului Domn IO IO IO KARADJA VOIEVOD în anul 1815 și terminat în anul 1817, de către proprietarii Iancu și Raluca Filipescu, târnosindu-se în ziua de 12 octombrie 1817 de către I.P.S.S. Domn ”Domn NECTARIE MORĂRITUL Mitropolitul al Ungaro-Vlahiei, cu un sobor de preoți și cu Dumitru Duhovnicul, cel care a mutat sfantul Locaș din Valea Sabarului, în urma înnecului care a cotropit satul iar biserica nemaiputându-se ține, fiind din lemn, s-a clădit aceasta din nou.
În anul 1831 a suferit în urma cutremurului serioase deteriorări, fiind reparată și încercuită cu fier, preot fiind Pr. Marcu, urmând ca în 1889 să fie reparată și de Pr. Petre Popescu.
În anul 1895 a fost zugrăvită cu cheltuiala proprietarilor Anastasia și Ștefan Petrovici Armis. De asemenea a mai fost reparată în anul 1907 și în anul 1922 în urma Primului Război Mondial prin îndemnul preoților Nicolae Sachelarie și Florea Ionescu, cu obolul enoriașilor.
A fost renovată din nou și învelită cu tablă plumbuită în anul 1930, iar în anul 1955 a fost restaurată prin purtarea de grijă a preoților Teodor Totolici și Mihail Teodorescu, slujitori ai acestui Sfânt Locaș, cu îndemnul și sprijinul Preafericitului Patriarh Iustinian, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, și cu obolul bunilor creștini.
Biserica are formă de treflă, înaltă cu bolți și o singură turlă. În exterior este înconjurată de o centură de fier și beton armat. Pe interior, pictura este în tempera (de la ultima renovare, primul nivel fiind realizat în ulei.
Bibliografie:
Lucrări inedite – Arhiepiscopia Bucureștiului, Protopopiatul III Capitală, Parohia Jilava,Sector 5, București, Dosar nr. 4/1969 ( 1 noiembrie), pag. 1-3.